Uniunea Europeană va deveni, în premieră, acționar direct la startup-uri care dezvoltă tehnologii inovatoare, decizie prin care speră să reducă decalajul față de SUA și China. În urma succesului fazei pilot a acestui program de sprijinire a inovației, UE a anunțat astăzi primele finanțări din Fondul Consiliului European pentru Inovare (CEI), a cărui valoare totală va depăși, potrivit Bloomberg, 3 miliarde de euro.
Uniunea Europeană pregătește lansarea unui fond de 3,5 miliarde de euro pentru investiții în tehnologii aflate în stadiu incipient de dezvoltare, în încercarea de a accelera inovațiile și de a reduce decalajul față de SUA și China, scrie Bloomberg.